Lacrima chipului cu mască

Curge lacrima
Chipul mască își pune
Frunza se dezbracă de adieri de vânt
Timpul își ia avânt
La porți nebănuite bate
Cu lacrima în palma-i tremurandă.
Dilema în suflet îi înmugurește.
Cine ești chip cu mască,
Cu lacrimă albastră ce nu te demască?
Ești amorul cu ochi de foc?
Esști aerul fără de care mă sufoc?
Ești vis?
Ești dor?
Ești izvor secat cu doar un strop rămas?

 

Lacrima
Ești amprenta vie de pe sufletul ce nu vrea amintirea să i-o las?
Ești glas fără de șoapte ce străbate viața dincolo de moartea fără glas?
Sunt suflet de femeie
Sunt roua dimineții fără de surâs
Sunt floare de gheață în vis făr’ de speranță
Sunt pescăruș al iubirii
Ce adună din valuri zgomotoase taine mute.
Sunt murmur de șoaptă îmbătată de parfumul tău
Sunt chip zidit în piatra scăldată în izvorul vieții
Sunt gând nepătruns încă
Sunt lacrima aleasă
Să iasă în față
Să așeze pe-un chip
Care nu spune nimic, în aparență,
Dar ascunde…în esență.
Timp, hoț bătrân…de clipe,
De viață fără vârstă,
Cu tine azi un troc aș vrea sa fac.
De te vei opri și o clipă îmi vei oferi,
Lacrima-mi chipul ți-l voi arăta.
Luna printre stele dansând o va lumina.
Ce spui, îmi dai o clipă
În schimbul unui chip fără de mască?

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: