Umed

Trec ploi prin amurgul naiv.
Zeița furtunii culege de pe nori
Un gând senin fără motiv,
Și picură în sufletul rănit albastre comori.
Umed
Roua atinge pasul rătăcit.
Păduri de dor urlă flămânde,
E noapte, e lună vie, e vis zăpăcit
De muzica cărărilor blânde.

Strofa își șterge pleoapele ude
De versuri de iubire mută.
Zeul din zmeu se face că n-aude
Cum pasul treptat gândul și-l strămută.

Bate vântul creanga vieții.
Se zbat secundele în craterul disperării,
Ne pleacă clipele dulci ale tinereții
Și ale iubirii din spatele trădării.

 

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: