Floare cu ochi de înger…

Iubito, precum o minunată albăstrea
ai apărut în visul meu de iarnă
și-ai revărsat peste al meu suflet de viscol răvășit
petale mii, tremurătoare
în fața emoției ce grațios dansa
în inima-ți de-o frumusețe rară.
Când ele m-au atins, am tresărit,
căci am simțit acel fior
ce mi-a dus dorul în delir.
Sufletul brusc mi s-a deschis,
tu ai pătruns și delicat te-ai așezat
sub un copac fără de frunze, care te-a întrebat:
Tu, floare rară cu ochi de înger,
te-ai așezat la rădăcina mea
ca să sădești în ea
iubirea ce mă va îmbrăca în roze
ce ție-ți vor cânta o melodie de amor la saxofon?
Surprinsă de întrebarea lui,
speriată l-ai privit, dar i-ai surâs,
șoptindu-i doar:
atât de bine se văd semințele iubirii în privirea mea?
Zâmbind șiret, coroana sa spre tine cu candoare și-o aplecă
și duios, chipul ascuns în spatele umbrelor sale, ți-l mângâie
cu dorul izvorât parcă de nicăieri.
O muzică sublimă a dorurilor ce se întâlniră porni fulgerător,
iar noi cu iubirea în ochi dansarăm până ce
visul înlăcrimat ne opri în zori de zi.

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: